Tiramisu: reteta originala + alte variante (cu frisca, capsuni, ananas sau lamaie)
Pișcoturi, cafea, oua, zahar, cacao si mascarpone: acestea sunt principalele ingrediente care compun reteța tiramisu originala italiana. Se prepara foarte ușor, baza acestui desert fiind pișcoturi înmuiate în cafea acoperite cu o crema de mascarpone și cacao amara. Tiramisu este un desert delicios, ușor și rapid de preparat, care place tuturor.
Tiramisu (în limba italiana se scrie, tiramisù) este, poate, cea mai cunoscuta rețetă de desert italiana și cum se întâmplă foarte frecvent cu cele mai faimoase rețete, exista numeroase variante, în care se adaugă diferite ingrediente în funcție de gustul și imaginația celui care prepara acest desert.
În acest articol va vom prezenta rețeta tiramisu clasica italiana și câteva variante ale rețetei, cum ar fi rețeta tiramisu cu frișcă, cu căpșuni, cu ananas sau cu lămâie.
Tiramisu: rețeta originala pas cu pas
Vom începe cu rețeta clasica de tiramisu. Sunt necesare doar câteva ingrediente (pentru 6 persoane):
- 250 g mascarpone
- 100 g zahăr
- 3 oua
- 200 g pișcoturi
- cacao
- 300 ml cafea (aproximativ)
Mod de preparare tiramisu clasic
Mai întâi pregătiți cafeaua și o vărsați într-un vas încăpător ca sa puteți înmuia cu ușurința pișcoturile. Î
n acestă rețetă am adăugat și puțina crema de whisky în cafea, dar dacă vor servi tiramisu și copii sau nu vă place, lăsați doar cafeaua pura, precum în rețeta originala de tiramisu.
Bateți într-un vas încăpător gălbenușurile de oua cu jumătate din cantitatea de zahar pana când crema devine deschisa la culoare, densa și spumoasa. Acesta operație va dura cel putin 10 minute.
În vasul unde a-ți bătut gălbenușurile, adăugați toată cantitatea de mascarpone și amestecați bine totul până când crema devine omogena.
Într-un alt vas bateți albușurile de oua cu cealaltă jumătate de cantitate de zahar.
Zahărul trebuie adăugat în 2-3 reprize, imediat după ce albușurile încep sa se monteze.
Când albușurile sunt montate bine le adăugați în castronul cu crema mascarpone și amestecați bine totul pana când crema devine omogena.
Într-o tavă (de sticla sau aluminiu) de aproximativ 25 x 20 cm puneți primul strat de pișcoturi înmuiate mai întâi în cafea. Acoperiți pișcoturile cu crema, un strat de 2-3 cm, apoi acoperiți cu un strat subțire de cacao amară.
Repetați straturile pana când terminați ingredientele, așezând pișcoturile în sensul opus stratului precedent.
Trebuie să terminați acoperind totul cu crema și apoi cu un strat de cacao.
Acoperiți tiramisu cu folie transparenta sau de aluminiu și lăsați-l sa se odihnească 2- 3 ore în frigider.
Când doriți sa serviți tiramisu oaspeților nu trebuie decât sa-l tăiați în cuburi și cu ajutorul unei palete sa așezați cuburile de tiramisu pe farfurii de desert.
Tiramisu cu frișcă,
O varianta a rețetei originale, foarte des întâlnită, este rețeta tiramisu cu frișca.
Practic, modul de preparare rămâne același ca la rețeta originala de tiramisu, singura diferență consta în faptul ca se înlocuiesc albușurile bătute cu frișcă montata.
Deci în loc sa bateți spumă albușurile de ou, se bate 200 ml de frișca, care apoi se adaugă în crema.
În acest mod ouăle se simt mai puțin, iar frișca va da un gust mai bun cremei de mascarpone.
Tiramisu cu capșuni: rețeta pas cu pas
O alta varianta a rețetei de tiramisu clasic, care deseori nu place copiilor din cauza cafelei sau nu poate fi gustat de către persoanele care trebuie sa reducă consumul de cafeina, este tiramisu cu căpșuni, ușor de preparat și care place tuturor.
Aveți nevoie de următoarele ingrediente:
- pișcoturi 300 g
- 4 oua
- zahar 80 g
- mascarpone 250 g
- căpșuni 350 g
Ingrediente pentru siropul în care veți înmuia pișcoturile:
- căpșuni 150 g
- zahar 60 g
- apa 100 ml
Mod de preparare tiramisu cu capșuni
Mai întâi pregătiți siropul pentru pișcoturi. Curățați și spălați bine căpșunile (150 g), le tăiați în bucățele, apoi cu un mixer le mixați împreună cu apa și cantitatea de zahăr.
Siropul trebuie sa devina omogen.
Când siropul este gata, îl transferați din mixer într-un vas încăpător ca sa puteți înmuia pișcoturile.
Dacă nu aveți un mixer la dispoziție puteți să pasați căpșunile și cu o furculiță, apoi amestecați bine cu zaharul și apa pana cănd siropul devine omogen.
Într-un vas încăpător adăugați gălbenușurile și zaharul (80 g) și le bateți cu mixerul sau cu bătătorul de oua, pana când devine o crema omogena deschisa la culoare.
Adăugați toată cantitatea de mascarpone și continuați sa mixați crema pana când devine omogena.
Într-un vas bateți spumă albușurile, când sunt bătute bine le adăugați în vasul cu crema mascarpone.
Amestecați apoi bine până când crema devine omogena (ca în pozele de la rețeta tiramisu originala).
Mai trebuie doar să tăiați în felii căpșunile și astfel aveți toate ingredientele pregătite pentru prepararea tiramisului cu căpșuni.
Înmuiați pișcoturile, unul câte unul, în siropul de căpșuni și creați primul strat în tavă (de sticla sau aluminiu).
Acoperiți cu crema, apoi un strat de felii de căpșuni, continuați apoi cu pișcoturile, crema, felii de căpșuni și terminați cu un stat de cremă, apoi decorați cu căpșuni pe deasupra.
Lăsați tava cu tiramisu sa se odihnească cel putin 2 ore în frigider, astfel toate aromele se vor amesteca și desertul vostru va avea un gust armonios.
După cum vedeți, rețeta tiramisu cu căpșuni este ușor de preparat, necesita putin timp, iar rezultatul va fi pe placul tuturor.
Tiramisu cu ananas
O alta rețeta de tiramisu foarte gustoasa se poate pregăti cu ananas.
Ingrediente:
- 3 oua
- 3 linguri de zahar
- 200 g de mascarpone
- o conserva cu ananas in sirop
- un pachet de pișcoturi
Mod de preparare tiramisu cu ananas
Scurgeți siropul conservei de ananas într-un vas încăpător îndeajuns sa puteți sa înmuiați pișcoturile. Tăiați mărunt bucățile de ananas.
Separați gălbenușurile și albușurile de ou în două vase separate. Pe gălbenusuri adăugați zahărul și bateți până când crema devine densa și spumoasa.
Adăugați și cantitatea de mascarpone, apoi continuați să bateți pana când crema devine omogena.
Bateți albușurile și când ați obținut spuma de albușuri o vărsați în vasul cu crema mascarpone.
Amestecați bine până când crema este omogenă.
Începeți să înmuiați pișcoturile în siropul de ananas, așezați un rând de pișcoturi în tavă, acoperiți cu un strat de cremă apoi presărați bucățele de ananas.
Continuați în acest mod până când terminați ingredientele, deci trebuie sa încheiați cu bucățelele de ananas pe deasupra.
Lăsați sa se odihnească 2-3 ore în frigider.
Tiramisu cu lămâie
Ingrediente pentru 8 persoane:
- 300 g de pișcoturi
- 500 g de mascarpone
- 3 ouă
- 2 lamai
- 180 g de zahar
- 60 ml. de lichior de lămâie
- 250 ml. de apa
Tiramisu cu lămâie: mod de preparare
Începeți prin a bate gălbenușurile cu zahărul, când amestecul devine cremos adăugați cantitatea de mascarpone, sucul stors de la cele 2 lamai și coaja rasa de la o lămâie, apoi continuați să amestecați crema pana când devine omogenă.
Bateți albușurile până când devin spuma, apoi adăugați spuma de albușuri la crema cu mascarpone și lămâie, apoi amestecați până când devine omogena.
Într-un vas suficient de încăpător ca sa puteți înmuia pișcoturile adăugați apa (călduța), lichiorul de lămâie și o lingură de zahăr.
Amestecați bine până când zahărul este dizolvat complet.
Începeți sa înmuiați pișcoturile în siropul de lămâie, așezați primul strat în tavă, acoperiți cu un strat de cremă, apoi continuați până terminați ingredientele.
Acoperiți cu crema și presărați cu coaja rasă de la cealaltă lămâie.
Lăsați sa se odihnească în frigider cel puțin o ora, apoi desertul se poate servi.
Dacă nu doriți sa folosiți lichior de lămâie, puteți să folosiți suc proaspăt stors de lămâie, astfel obțineți un tiramisu cu un gust mai accentuat de lămâie.
Tiramisu cu zmeură fără cafea și fără mascarpone
Ingrediente:
- aproximativ 500 g de zmeura
- 3 gălbenușuri de oua
- 3 linguri de zahăr
- 150 ml de frișca
- 300 g de pișcoturi
- lapte
Mod de preparare tiramisu cu zmeură
Spălați bine zmeura și o puneți într-o strecurătoare sa se scurgă apa.
Bateți gălbenușurile cu zahărul până când obțineți o crema omogenă.
Bateți frișca, apoi o adăugați peste gălbenușurile bătute și amestecați ușor până când devine omogena crema.
Înmuiați pișcoturile în lapte și le așezați în tavă, acoperiți cu un strat de crema și apoi cu un strat de zmeura.
Continuați apoi cu un alt strat de pișcoturi înmuiate în lapte, apoi cu crema și zmeura pana când terminați ingredientele.
Trebuie sa terminați cu un strat de zmeura deasupra.
Acoperiți tava cu folie de plastic și lăsați-o 2-3 ore în frigider.
Tiramisu – Curiozități
Într- un interviu bucătarul de patiserie Iginio Massari a definit tiramisu ca un desert cu origini sărace.
De fapt, s-a inspirat din micul dejun țărănesc, cel făcut cu un gălbenuș de ou bătut cu zahăr, în care pișcoturile au fost îmbibate pentru a le oferi
copiilor împreună cu o ceașcă de cafea cu lapte.
Chiar și astăzi, tiramisu rămâne un desert foarte energetic.
Conform rapoartelor , o porție normală, egală cu aproximativ 175 g, conține 500 de calorii, ceea ce echivalează cu 25% din cantitatea zilnică
recomandată pentru o persoană adultă.
Compoziția nutrițională este formată după cum urmează: 58% grăsimi, 35% carbohidrați, 7% proteine.
Unul dintre deserturile care poate fi unul dintre cele mai vechi și cu cea mai mare tradiție în gastronomia italiană este tiramisu, despre care
există o controversă despre existența a două aspecte posibile și îndoieli cu privire la originea sa în rândul locuitorilor din Toscana și
Veneto.
Faima sa a crescut exponențial la nivel mondial.
În ciuda faptului că originea acestui desert gastronomic italian este incerta, există ceva în care diferitele versiuni coincid: este faptul că are
proprietăți energetice și afrodisiace.
Acest lucru se datorează a două dintre ingredientele sale: cafea și ciocolată.
Primul vă va ține treaz pentru orice alt eveniment, iar al doilea stimulează fluxul de sânge al corpului, pe lângă gustul său senzual și mătăsos.
Tiramisu- mituri false despre origine
Există multe ipoteze cu privire la originile tiramisului.
Sa ajuns ca nașterea desertului tiramisu sa fie plasata în Toscana, ca să fim exacți în Siena.
Cu ocazia vizitei Marelui Duce Cosimo al III-lea de ‘Medici, a fost inventat un desert numit ulterior „zuppa del duca”, cu caracteristici foarte
asemănătoare cu tiramisul actual.
Apoi acesta a fost consumat în palatul său, și la scurt timp după aceea, a devenit desertul preferat pentru curtenii , care l-au consumat înainte de
a-și îndeplini oricare dintre îndatoririle pentru a obține un plus de energie.
Dar, având în vedere că nici mascarpone și nici pișcoturile nu au fost răspândite în patiseriile sienese între secolele XVII și XVIII, această ipoteză a
fost curând trecută cu vederea.
Adevărata istorie a desertului tiramisu este încă dezbătută.
De ani de zile data nașterii desertului italian a fost urmărită în 1970, la restaurantul „Alle beccherie di Treviso”.
Dar Clara și Gigi Padovani, autori ai cărții „Tiramisù – Istorie, curiozități, interpretări ale celui mai iubit desert italian” (Giunti), au efectuat diverse
cercetări istorice care i-au dus la o concluzie diferită: desertul s-ar fi născut în Pieris (Gorizia) apoi s-a perfecționat la Tolmezzo (Udine).