Rozmarin: proprietati, beneficii, mod de utilizare si contraindicatii
Rozmarin (Rosmarinus officinalis) este o planta foarte apreciata pentru calitatile aromatice pe care le poseda, insa frunzele inmiresmate, bogate in uleiuri volatile sunt foarte apreciate si in medicina naturista. In continuare vom trece in revista principalele proprietati medicinale, beneficiile pentru sanatate, modul de utilizare in terapiile naturiste, contraindicatiile si multe alte informatii despre rozmarin.
Planta de rozmarin poate fi intrebuintata in diferite ramuri industriale: parfumeria, medicina, gastronomie.
Frunzele de rozmarin au fost utilizate de secole pentru ca ajutau memoria.
Uleiurile extrase din aceasta planta erau intrebuintate pentru imbunatatirea vederii si a aspectului pielii.
Preparatele cu rozmarin erau recomandate de medici inca din timpurile vechi pentru a trata afectiunile stomacului si cele ale plamanilor.
Deci rozmarinul era o planta cu numeroase intrebuintari
Studiile moderne realizate de cercetatori de prestigiu au confirmat efectele curative ale plantei cu frunze vesnic verzi.
In cultura populara romaneasca rozmarinul mai este cunoscut sub numele de martin si rusmalin.
Este cultivat in gradini datorita proprietatilor aromatice si curative.
Ramurele proaspete asezoneaza si imbogatesc aroma intensa a preparatelor din carne sau al legumelor.
Rozmarin planta: caracteristici generale
Rozmarinul este o planta perena, care creste si se dezvolta minunat in zonele mediteraneene calde.
Este cultivat cu succes in orice zona a tarii noastre, insa ii prieste de minune pe dealurile scaldate de soare ale Dobrogei.
Nu este pretentios fata de conditiile de sol, insa nu tolereaza gerul si frigul.
Prezinta o radacina bine dezvoltata in sol, si o tulpina lemnoasa ramificata, ce poate atinge inaltimea de 60-70 cm.
Frunzele, ce se pastreaza verzi si in timpul iernii, sunt liniare si ajung la 2-4 cm, au mireasma specifica, puternica.
Florile de culoare albastru-violaceu pal, se dezvolta asemeni unui spic.
Acestea se deschid frumos in lunile de primavara.
De la rozmarin in scop terapeutic sunt utilizate frunzele ce trebuie recoltate in perioada de inflorire sau in timpul verii.
Se recomanda culegera ramurilor in zilele insorite, dupa ce soarele s-a ridicat bine pe cer.
Astfel principiile active sunt mai bine conservate.
Rozmarin: proprietati
Frunzele de rozmarin au in compozitie cantitati impresionante de ulei volatil, acid rozmarinic, principii amare si substante saponine cu nucleu triterpenic.
De asemenea rozmarinul mai contine alcaloizi si rozmaricina.
Aceste elemente ii ofera proprietati colagoce, secretoare asupra sucurilor gastrice si digestive, antispastice, diuretice, stimulante pentru sistemul nervos.
Activitatea antioxidantă și antiinflamatorie a rozmarinului este atribuită în mare măsură compușilor săi polifenolici precum acidul rosmarinic și acidul carnosic (4, 5).
Rozmarin: beneficii
1. Rozmarinul este adjuvant la stimularea sistemului imunitar.
Cantitatile ridicate de antioxidanti din compozita frunzelor, joaca un rol extrem de important si favorizeaza neutralizarea radicalilor liberi.
2. Preparatele cu rozmarin imbunatatesc digestia.
Aceasta planta are efecte secretoare puternice si actioneaza asupra sucurilor gastrice si digestive.
Astfel ca preparatele terapeutice sunt extrem de eficiente in tratarea indigestei, a digestiei ingreunate si a altor afectiuni stomacale.
Studiile realizate de cercetatorii germani au demonstrat ca rozmarinul este remediul eficient prentru tratarea dispepsiei.
3. Ajuta la imbunatatirea atentiei si memoriei.
Preparatele terapeutice cu rozmarin au actiune asupra sistemului nervos.
Uleiurile volatile hranesc neuronii si stimuleaza realizarea sinapselor neuronale. Astfel ca functia memoriei este ameliorata.
4. Reduce degenerarea neuronala.
Cercetarile realizate de medicii japonezi au demonstrat ca rozmarinul are efecte deosebite asupra creierului.
Cantitatea ridicata de acizi organici ajuta sa se neutralizeze radicalii liberi de la nivelul cortexului.
5. Inhiba dezvoltarea celulelor canceroase.
Se pare ca tratamentele cu rozmarin impiedica dezvoltarea cancerului.
Extractele au efecte anti-proliferative si sunt eficiente impotriva leucemiei si a cancerului mamar.
6. Rozmarinul are efecte pozitive asupra starii de spirit.
Mirosul patrunzator al frunzelor de rozmarin actioneaza direct asupra simturilor olfactive si transmit stare de fericire.
7. Efecte antibacteriene.
Studiile realizate la institutiile de renume au demonstrat ca rozmarinul are efect bactericid asupra Heliobacter pylori.
Aceasta bacterie se dezvolta la nivelul stomacului si de cele mai multe ori este responsabila pentru dezvoltarea ulcerului duodenal.
Rozmarin: mod de utilizare si remedii
Rozmarinul poate fi utilizat in curele naturiste sub numeroase forme: ceai, ulei, tinctura, vin terapeutic.
1. Ceai de rozmarin; preparare si beneficii
Preparare ceai de rozmarin: Infuzia se obtine din frunze bine uscate.
O lingura de rozmarin se pune intr-un vas cu 250 ml de apa clocotita.
Solutia se lasa la fiert pentru 2-3 minute, dupa care se strecoara.
Ceaiul este gustos si aromat si de aceea se bea incet, cand atinge temperatura dorita.
Ceaiul de rozmarin este recomandat impotriva colesterolului, durerilor de dinti si durerilor abdominale.
De asemenea, infuzia de rozmarin poate fi folosita ca apa de gura, pentru a prepara masti de par sau tonic pentru ten.
2. Uleiul de rozmarin
Uleiul medicinal se obtine prin amestecarea a 20 g frunze uscate si macinate cu 200 ml ulei de masline.
Preparatul se tine la bain-marin pentru 15-20 de minute dupa care sa da la racorit pentru 24 de ore.
A doua zi se filtreaza si se depoziteaza in recipiente sterile.
Este un preparat cu efecte antiinflamatoare si hidratante asupra pielii.
3. Uleiul esential de rozmarin
Il gasiti in magazinele specializate.
Este apreciat pentru acțiunea benefică asupra pielii și scalpului, de asemenea este folosit cu succes și în aromaterapie contra afecțiunilor ORL dar și în parfumerie pentru mirosul său proaspăt, aromatic.
Este un produs potrivit pentru toate tipurile de ten, îndeosebi pentru cel gras, acneic, seboreic.
Ajuta la revitalizarea și tonifierea pielii, revitalizarea scapului, în caz de mătreață, scalp iritat, păr gras, căderea părului ,ameliorarea durerilor musculare și stimularea circulației periferice, răceli, bronșită, sinuzită, oboseală cronică, surmenaj fizic și intelectual.
4. Tinctura de rozmarin
Tinctura se obtine prin amestecarea a 20 g frunze uscate si macinate cu 100 ml alcool alimentar sau palinca de fructe.
Solutia se agita foarte bine si se pune la macerat pentru doua saptamani.
Se filtreaza si se utilizeaza conform instructiunilor.
5. Vinul de rozmarin
Vinul terapeutic este un preparat curativ cu aroma intensa, deosebita.
Se consuma ca aperitiv inainte de masa.
Vinul poate fi obinut in casa prin amestecarea a 100 g frunze uscate cu 1 l vin alb sec.
Amestecul se agita bine si se lasa la macerat pentru doua saptamani.
La final se filtreaza, apoi se mai pune o saptamana la odihnit pentru a putea fi eliminate toate particulele fine decantate.
Dupa a doua filtrare se depoziteaza in sticla curata.
Preparatul are efecte deosebite asupra digestiei si activitatii neuronale.
Alte beneficii si utilizari ale rozmarinului in lume
Rozmarinul (Rosmarinus officinalis) este o plantă aromatică originară din regiunile mediteraneene, dar care este cultivată și utilizată în întreaga lume pentru proprietățile sale medicinale și culinare.
Iată câteva beneficii și utilizări tradiționale ale rozmarinului în alte țări:
În Grecia, rozmarinul este utilizat în mod tradițional pentru a ameliora durerile de cap, pentru a reduce tensiunea arterială și pentru a îmbunătăți digestia.
În Italia, rozmarinul este adesea folosit pentru a da gust mâncărurilor și pentru a îmbunătăți digestia.
De asemenea, este folosit pentru a prepara un ceai din plante care se crede că ajută la ameliorarea stresului și a anxietății.
În India, rozmarinul este utilizat pentru proprietățile sale antimicrobiene și antioxidante.
Este folosit în medicina ayurvedică pentru a trata o varietate de afecțiuni, inclusiv durerile de cap, problemele digestive și răcelile comune.
În Mexic, rozmarinul este utilizat în medicina tradițională pentru a trata durerile de stomac și pentru a reduce inflamația.
De asemenea, se crede că ajută la îmbunătățirea circulației sanguine.
În Africa de Sud, rozmarinul este folosit pentru a trata durerile de cap și pentru a ameliora simptomele astmului.
De asemenea, este utilizat pentru a da gust și aromă mâncărurilor.
În Japonia, rozmarinul este folosit pentru a trata durerile de cap și pentru a îmbunătăți memoria și concentrarea.
De asemenea, este utilizat în cosmetică pentru proprietățile sale antioxidante și anti-îmbătrânire.
Acestea sunt doar câteva dintre beneficiile și utilizările tradiționale ale rozmarinului în alte țări.
Este important de menționat că utilizările și proprietățile medicinale ale rozmarinului trebuie întotdeauna discutate cu un profesionist în domeniul sănătății înainte de a fi încercate
Rozmarin: contraindicatii si reactii adverse
Deși rozmarinul are o serie de beneficii pentru sănătate, există și anumite contraindicații de care trebuie să ținem cont.
Iată câteva dintre acestea:
- Persoanele care suferă de hipertensiune arterială ar trebui să evite consumul excesiv de rozmarin, deoarece acesta poate crește tensiunea arterială.
- Persoanele care iau medicamente pentru epilepsie ar trebui să evite consumul de rozmarin, deoarece acesta poate interacționa cu aceste medicamente și poate crește riscul de convulsii.
- Femeile însărcinate sau care alăptează ar trebui să evite consumul de rozmarin în cantități mari, deoarece acesta poate afecta dezvoltarea fătului și poate trece în laptele matern.
- Persoanele care suferă de alergii sau sensibilități la plante din familia Lamiaceae (menta, busuiocul, salviei) ar trebui să evite rozmarinul, deoarece aceste plante pot cauza reacții alergice.
- Consumul excesiv de rozmarin poate cauza iritarea stomacului, greață și vărsături.
- Uleiul esențial de rozmarin nu ar trebui utilizat intern fără supervizarea unui specialist, deoarece poate fi toxic în cantități mari.
Este important să discutați întotdeauna cu un medic sau un specialist înainte de a utiliza rozmarinul în scopuri medicinale, mai ales dacă aveți o afecțiune cronică sau luați medicamente prescrise.